top of page
Writer's pictureInteractions

5 moduri în care un RPA dezvoltat de INTERACTIONS îţi poate ajuta compania


Eficienţa este cuvântul-cheie în Laboratorul de trenduri digitale INTERACTIONS. Ce contribuie la ea? Soluţii futuriste ce permit marketerilor să se concentreze pe activităţi mai importante pentru dezvoltarea brandurilor lor, şi nu pe task-uri repetitive. Aşa că INTERACTIONS include pe lista trendurilor 2021 o soluţie numită RPA (Robotic Process Automation) care, pe limba lui Dan de la Contabilitate, e un robot capabil să încheie sarcini repetitive bug-free şi cu o rapiditate ce depăşeşte abilităţile umane. Dacă vrei să afli şi alte trenduri digitale povestite pe înţelesul tuturor, descarcă acum Catalogul e-tendințelor 2021 powered by Laboratorul de trenduri digitale INTERACTIONS.


Conform Forrester, tehnologia RPA se dezvoltă cu viteza luminii şi va ajunge să fie evaluată pe parcursul anului 2021 la aproape 3 miliarde de dolari. Valoarea acesteia e dată de rolul important pe care începe să-l capete în transformarea digitală a business-urilor: “Adoptarea rapidă RPA ajută afacerea să reducă costurile operaționale și să sporească satisfacția generală a clienților, să îmbunătățească transparența și vizibilitatea funcțiilor de serviciu și să reducă eforturile manuale”, explică Reportlinker.


Ce este tehnologia RPA


Automatizarea Proceselor Robotizate (RPA) constă în folosirea unui algoritm prestabilit, reguli de codare și date organizate special pentru a automatiza procesele de business. Roboții software construiți pe RPA sunt capabili să capteze și să interpreteze aplicații pentru procesarea unei tranzacții, manipularea datelor, declanșarea răspunsurilor și comunicarea cu alte sisteme digitale. Această tehnologie e potrivită pentru volume mari de muncă ce nu includ sarcini complexe, dar care pot fi realizate în baza unor reguli exacte.


Fie că te ocupi de procesul de onboarding în HR, de administrarea produselor disponibile într-un magazin digital sau de organizarea datelor dintr-un departament de vânzări, o mare parte din munca ta poate fi realizată de un RPA creat special pentru a capta date, pentru a le evalua şi pentru a stoca sau a le copia într-un fişier pe categorii prestabilite. Un astfel de robot poate fi programat să filtreze, să valideze şi să transfere informaţiile adunate online astfel încât lista finală de date să fie optimizată, fără nevoia de verificări ulterioare.


Studiu de caz: RPA dezvoltat de INTERACTIONS pentru Telekom


În 2020, INTERACTIONS a dezvoltat împreună cu Telekom un RPA ce prelua comenzile pentru Smart WiFi, un produs al companiei de telecomunicaţii menit să ofere internet WiFi fără infrastructura clasică. Scopul acestui robot a fost de a centraliza comenzile în sistemul intern Telekom, fără intervenţie umană, cu 0% erori. Robotul este capabil să preia sarcini umane, să proceseze date conform categoriilor prestabilite, să lucreze neîntrerupt şi să genereze rezultate de o acurateţe foarte mare. Până în prezent, RPA-ul Telekom a desfăşurat peste 65.000 de acţiuni, bug-free.


INTERACTIONS este disponibil să realizeze şi alte soluţii personalizate de automatizare a datelor, mai ales că Big Data este unul dintre subiectele cele mai hot din agenţie, cu atât mai mult cu cât majoritatea analizelor şi strategiilor noastre se bazează pe informaţii captate din amprentele digitale ale utilizatorilor.


5 moduri în care te poate ajuta un RPA


Deloitte estimează că tehnologia RPA va fi adoptată universal în următorii 5 ani. Dacă vrei să fii un early adopter şi deja prevezi beneficiile asupra business-ului tău, mai adăugăm şi noi pe listă câteva avantaje ale utilizării acestei soluţii futuriste:


  1. Analize detaliate - procesarea datelor de către un robot generează analize mult mai detaliate decât dacă informaţiile ar fi trecut prin mâna unui angajat. Rapoartele rezultate pot schimba semnificativ strategia de business, lucru ce poate genera conversii sau ROI mai bun.

  2. Versatilitate - tehnologia poate fi folosită într-o gamă largă de domenii pentru o multitudine de task-uri repetitive, ceea ce elimină nevoia unor angajaţi care să aibă arii variate de specializare.

  3. Productivitate - ceea ce diferenţiază o campanie pentru marketeri sau pentru echipa de vânzări este conceptul din spatele ei şi modul cum el impactează targetul. În lipsa unor sarcini repetitive, echipa se poate concentra pe îmbunătăţirea lui şi pe promovarea mai eficientă a campaniei.

  4. Rapiditate - volumele de lucru n-ar putea fi niciodată procesate în acelaşi interval de timp dacă ar fi preluate de forţa umană, cu atât mai mult cu cât RPA poate lucra 24/7, detaliu ce se observă şi când vorbim de profitabilitate.

  5. Acurateţe - pentru că regulile prestabilite sunt respectate automat, nu mai există erori, iar rezultatele au cel mai mare grad de acurateţe.


Pentru mai multe trenduri digitale care pot îmbunătăţi prezența online a brand-ului tău, descarcă ebook-ul nostru: Catalogul e-tendințelor 2021 powered By Laboratorul de trenduri digitale INTERACTIONS.


82 views0 comments

Recent Posts

See All

Hozzászólások


bottom of page