top of page
Poza scriitoruluiDenisa Trandafir

Mai integrăm concursurile online în strategia de marketing pentru 2025?

În ultimii cinci ani, concursurile organizate de branduri au devenit tot mai populare - ba chiar 32% din branduri organizează concursuri de tip giveaway în fiecare lună. Și dacă obiectivul principal al giveaway-urilor este pentru a crește baza de urmăritori în social media, urmat de creșterea notorietății brandului și a engagementului, află că organizarea unui concurs de tip campanie promoțională poate aduce chiar mai multe beneficii, precum promovarea unui produs nou lansat, creșterea loialității printre clienții existenți sau creșterea vânzărilor pe anumite categorii de produse incluse în campanie.


Vorbim astăzi, așadar, despre cum mai integrăm concursurile online cu premii în strategia de marketing pentru anul următor, dar și despre costurile implementării lor (de bani, de resurse și de timp). Let’s get into it!


Când organizăm concursuri?

Vedem cum statistica de mai sus arată că o treime din branduri organizează giveaway-uri lunar - o fi bine sau rău? Well, depinde ce urmărești. Dacă vrei doar să aduni numere cât mai mari de followers, fără să te intereseze calitatea lor, dacă îți cunosc produsul sau serviciul, atunci da, go for it. Noi în agenția de marketing digital numim asta goana după vanity metrics - altfel spus, cifre care să gâdile egoul. Dacă vrei totuși ca investiția în aceste concursuri să aibă și un Return On Investment care să se reflecte într-o percepție mai bună asupra brandului, într-o loializare a audienței, într-o creștere a vânzărilor, atunci trebuie să organizezi concursurile de peste an cu cap și să le sincronizezi cu strategia de marketing și vânzări a brandului tău.


Cele mai potrivite ocazii pentru a organiza concursuri:

  • Sărbători mari: Crăciun, Paște, Mărțișor, 1 Mai, 1 Iunie

  • Zile internaționale care au legătură cu brandul tău: de Ziua Tortului dacă ai o cofetărie, de Ziua Limbii Române dacă ai o librărie, de Ziua Mondială a Pisicii dacă ai un pet shop.

  • Lansarea unui produs nou: o bună ocazie de promovarea a unui produs nou lansat poate fi un concurs prin care oamenii care l-au cumpărat să înscrie numărul bonului fiscal și să intre în tragerea la sorți pentru diverse premii

  • Impulsionarea vânzărilor în perioadele moarte: o soluție pentru afacerile care se confruntă cu o sezonalitate puternică este ca atunci când vânzările sunt cele mai scăzute să se folosească de un concurs pentru a da un boost 


Ce premii alegem pentru concursurile din 2025?

Desigur, publicul va fi mereu încântat și atras de premiile foarte mari, precum mașini, excursii, telefoane de ultimă generație. Însă alegerea premiilor trebuie să fie foarte bine cântărită și să iei în calcul factori precum interesele oamenilor din audiența ta țintă, numărul de premii pe care dorești să le oferi, valoarea premiilor (peste un anumit prag vorbim și de impozitarea lor) mecanismul promoției, modul de desemnare a câștigătorilor, logistica din spatele livrării premiilor și, nu în ultimul rând, bugetul pe care îl poți aloca pentru tot acest demers (mai ales dacă ai în plan să organizezi mai multe concursuri pe parcursul anului). Acestea sunt lucruri pe care colegii noștri de la Promotiful le discută din start cu clienții noștri, pentru a asigura o organizare cât mai eficientă de ambele părți - aici se vede cel mai bine experiența lor de peste 10 ani în domeniu, așa că te poți baza pe ei pentru consultanță la orice pas al organizării campaniei promoționale.


Idei de premii:

  • Card cadou digital la diverse magazine - este una dintre cele mai bune opțiuni de premiu pentru un concurs online, asta pentru că presupune atât un proces simplu de achiziție, cât și eliminarea logisticii de achiziție, depozitare și expediere premii fizice. Acesta este și motivul pentru care noi, la Promotiful, am încheiat un parteneriat cu Voucher Depot, care ne permite să acordăm premii de tip card cadou la peste 50 de branduri din România. Ba chiar e posibil sa emitem și carduri cadou multimarcă, pentru a permite câștigătorilor să își împartă premiul între mai multe magazine.

  • Câteva branduri din România la care putem asigura carduri cadou digitale: eMag, Ikea, Decathlon, HappyTour, Zalando, Kaufland, Tazz.

  • Premii fizice - acestea sunt o variantă potrivită dacă se dorește acordarea unor premii de o valoare mai mare (electronice, electrocasnice, gadgeturi sau chiar mașini) sau a unor produse care au legătură directă cu brandul (inclusiv materiale promoționale). De asemenea, putem seta în promoție peste 500.000 SKU-uri din catalogul a peste 200 de furnizori (inclusiv eMag), dar asigurăm prin depozitul grupului nostru din București și partea de logistică: de la achiziție, depozitare, ambalare și expediere. Totul cu gândul de a vă economisi timp.




Pe ce platforme organizăm un concurs online?

Sunt două mari variante pentru organizarea unui concurs cu premii: fie pe un site propriu, fie în social media (ori pe canalele brandului, ori prin intermediul unui influencer). Alegerea platformei potrivite depinde de obiectivele pe care ți le-ai setat.


Concurs prin site propriu versus concurs în social media 

Beneficiile unui concurs online prin site propriu sunt evidente: de la faptul că poți conduce tot traficul către o platformă proprie, iar mai apoi poți retargeta acel trafic în campaniile PPC și până la a construi o bază de date de contacte pe care o poți folosi ulterior pentru a comunica prin Email Marketing sau SMS Marketing. Mai mult, un site propriu permite alegerea unei mecanici de concurs care încurajează achiziția produselor tale, garantând și o filtrare a persoanelor înscrise în concurs, astfel vei fi sigur că ulterior te vei adresa doar clienților.

Știm că dezvoltarea unui site propriu de concurs poate părea intimidantă, mai ales dacă nu dispui și de o echipă de website development in-house - și trebuie să recunoaștem că acesta a fost și motivul pentru care am investit atât de mult în a crea și eficientiza Promotiful, platforma unde poți crea campanii promoționale în mai puțin de 3 ore, complet personalizate, fără să fie nevoie să scrii vreo linie de cod.



Pe de altă parte, un concurs în social media înseamnă un timp mai scăzut de implementare, având nevoie doar de un vizual de concurs, un caption care să includă mecanismul de concurs și un regulament. Beneficiul major al acestui tip de concurs este creșterea numărului de followers ai paginii, însă trebuie să iei în considerare că dacă nu investești buget în promovarea postării de concurs, vei ajunge în mod organic tot la urmăritorii tăi și la prietenii lor (dacă alegi o mecanism care să implice tag-ul către aceștia), deci creșterea va fi limitată. Un alt aspect de menționat este faptul că persoanele înscrise în concurs nu vor fi neapărat fani sau clienți ai brandului tău, ci mulți se vor înscrie doar pentru a pune mâna pe premii - în agenția de marketing, noi le spunem simplu: vânători de concursuri.


Mecanism de concurs

Imediat după premiile oferite, mecanismul de concurs este cel care influențează cel mai mult succesul unui concurs. Dacă pașii pe care trebuie să-i parcurgă un consumator pentru a se înscrie în concursul tău sunt mult prea complicați, el va renunța rapid și va considera că nu merită să piardă timpul lui prețios pe așa ceva. În plus, obiectivul pe care îl vizezi pentru concursul tău dictează și el mecanismul de concurs ales. Hai să trecem acum prin cele mai populare mecanici de concurs pe care le implementează colegii noștri de la Promotiful:


  1. Coduri unice

Ce obiectiv vizează? Creșterea vânzărilor


Cum funcționează?

Când cumpără un produs, clientul primește un cod care poate fi plasat de exemplu pe ambalaj sau în interiorul capacului în cazul sticlelor. După achiziție, cumpărătorul introduce codul pe un site dedicat campaniei, împreună cu datele sale de contact. La finalul campaniei, câștigătorii sunt aleși prin tragere la sorți.

campanie promotionala concurs bere Burger

  1. Momente norocoase


Ce obiectiv vizează? Creșterea vânzărilor

Cum funcționează?

Participanții introduc bonul de cumpărături sau completează un formular pe site-ul campaniei, ulterior datele sunt validate conform regulamentului, iar dacă participantul este primul care introduce bonul la momentul selectat a fi norocos (ora 15:00, despre exemplu), el primește un premiu.


  1. Roata norocului


Ce obiectiv vizează? Creșterea vânzărilor

Cum funcționează?

Dacă un client cumpără un produs aflat în campania promoțională primește un cod ce îi permite să acceseze site-ul campaniei și să joace Roata Norocului. Clientul învârte roata și află ce premiu a câștigat.


  1. Premiu garantat


Ce obiectiv vizează? Creșterea vânzărilor

Cum funcționează?

Everybody wins. Literally. Participanții primesc un premiu garantat (în limita stocului disponibil) după ce cumpără un produs participant la promoție și se înscriu pe site-ul campaniei prin introducerea bonului fiscal. Ca premii, rambursările (cash back) sunt cele mai populare câștiguri garantate.

campanie promotionala concurs Unisol

  1. Concurs foto

Ce obiectiv vizează? Creșterea notorietății

Cum funcționează?

Concursul foto poate fi în două variante. O versiune cu tragere la sorți, prin care consumatorul cumpără produsele aflate în promoție, face o fotografie bonului și o încarcă pe site-ul campaniei, urmând a desemna câștigătorii prin tragere la sorți. O altă versiunea presupune prezența unui juriu, care să voteze cele mai bune fotografii înscrie în campanie, ce îndeplinesc criteriile impuse prin regulament - spre exemplu, poți organiza un concurs de gătit cu un anumit ingredient, iar pentru înscrieri oamenii să trimită imagini cu preparatul final.


campanie promotionala concurs Fragedo
campanie promotionala concurs Fragedo

  1. Quiz


Ce obiectiv vizează? Colectarea de informații

Cum funcționează?

Participanții trebuie să răspundă la câteva întrebări, iar dacă răspunsurile sunt corecte, poate câștiga pe loc un premiu sau intră într-o tombolă.


  1. Pariul corect


Ce obiectiv vizează? Creșterea vânzărilor

Cum funcționează?

Clientul accesează site-ul campaniei și trebuie să plaseze un pariu legat de un subiect - de exemplu, să ghicească prețul unui produs. Dacă pariul este corect, fie primește o recompensă pe loc, fie intră într-o tombolă pentru a câștiga un premiu. 


  1. Jackpot

Ce obiectiv vizează? Creșterea vânzărilor

Cum funcționează?

Similar cu roata norocului, după ce un client cumpără un produs aflat în campanie, primește și codul ce îi permite să acceseze site-ul și să joace Jackpot-ul: un slot machine care se activează și se oprește automat, iar participantul află imediat dacă a câștigat sau nu, în funcție de sincronizarea celor 3 imagini afișate de slot machine.


Regulamentul concursului


Știm, asta e de obicei partea cea mai puțin încântătoare în organizarea unui concurs online, dar știți cum se zice - dacă-i musai, cu plăcere. Regulamentul unui concurs ar trebui să fie cât mai acoperitor, astfel încât potențialilor câștigători să le fie clar din start ce drepturi și obligații au.

Câteva aspecte pe care ar trebui să le acopere regulamentul unui concurs online:

  • Produsele participante în promoție

  • Magazinele de unde pot fi achiziționate produsele

  • Perioada promoției

  • Pașii de înscriere în concurs

  • Modul de declarare a câștigătorilor și data anunțării lor

  • Valoarea premiilor și dacă organizatorul se ocupă de virarea impozitelor către stat

  • Ce date personale sunt colectate de la participanți pentru înscrierea în concurs

  • Ce obligații au câștigătorii 


După redactarea regulamentului, acesta trebuie autentificat la un notar public, iar extragerea trebuie să aibă loc tot în prezența notarului. Dacă îți pare un proces complex, află că și este, mai ales dacă o faci pentru prima dată. La Promotiful, ne ocupăm noi de redactarea și autentificarea regulamentului de promoție, ca să luăm și această greutate de pe capul clienților noștri.


Costurile organizării unui concurs

Cu siguranță te întrebi și ce costuri are un concurs desfășurat prin site propriu - ei bine, noi suntem transparenți cu costurile și îți spunem din start tot ce presupune, astfel încât să știi dacă te încadrezi în bugetul alocat sau nu.

Costul per utilizare Promotiful pornește de la 900 EUR (licența de utilizare acoperă 2 luni - ex: 1 lună concurs activ + 1 lună afișare câștigători), eliminând astfel costurile alocate cu programatorii. Platforma poate fi personalizată chiar de echipa ta, fiind un editor de tip drag & drop. Dacă însă vă doriți să externalizați și acest proces, echipa Promotiful se poate ocupa rapid și eficient.


Așa cum menționam și mai sus, Promotiful se poate ocupa de toate aspectele logistice, de la redactare regulament, legalizare regulament, soft extragere câștigători GDPR compliant, extragere cu notar & autentificare Proces Verbal tragere la sorți, contactare câștigători, achiziție, depozitare și livrare premii (în acest caz, costurile depind de premii, volum câștigători, adrese destinatari, greutate / asigurare colet, retur proces verbal). Găsiți pe site-ul Promotiful toate detaliile despre costurile organizării unui concurs.


Concluzia? Organizarea unui concurs poate aduce o mulțime de beneficii brandului tău, însă trebuie ca toate etapele să fie atent gândite pentru a obține un Return On Investment pozitiv. Dacă ai nevoie de consultanță, apelează cu încredere la platforma noastră - Promotiful conține multiple mecanici de promoții și poate fi personalizată rapid, o promoție poate fi "on-air" în câteva zile sau chiar ore. Este un SaaS complet customizabil (drag & drop), așadar nu necesită intervenția unui programator. Astfel, tu te poți concentra pe dezvoltarea de content și pe strategia de comunicare și promovare, în timp ce Promotiful se ocupă de toate celelalte etape ale organizării unui concurs. Wanna hear more? Contacteaz-o pe colega noastră Anamaria Gheorghe.

1 afișare

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page