Cinefilii așteaptă filmul, publicitarii, campania de marketing
Vorbim, desigur, despre cea mai discutată și analizată campanie de marketing pentru lansarea unui film: Barbie. Pentru început, este suficient să dați un search pe google după titlul filmului. Da, ați văzut bine, tot ecranul e deja roz. Dacă un simplu search face viața roz, ce altceva ne mai așteaptă?
Nu putem să nu începem cu outfiturile
Atât cele ale lui Margot Robbie, cât și cele ale celorlalți membri ai distribuției, toate au replicat și recreat îndrăgitul univers al celebrei păpuși de plastic. Desigur, nu doar în film, cât mai ales în cadrul aparițiilor de promovare.
Barbie și social media
Echipa de marketing a filmului Barbie cunoaște rețeta secretă pentru succesul pe rețelele sociale: stropește o doză generoasă de roz și stropește-l peste tot! Barbie a preluat toate platformele, de la Instagram, la TikTok, cu hashtag-uri populare precum #BarbieGoesHollywood și #PinkPower. Să nu uităm de filtrele și frame-urile cu #ThisBarbie care ne-au facilitat tuturor dorințele din copilărie. Trebuie să mai spunem că, strategia de marketing pentru Barbie a început cu mult timp înainte de premieră, prin activări care să crească nivelul de dorință și anticipare. Aici au fost utilizate canalele de social media pentru a lansa teaser-uri intrigante, care au lăsat fanii nerăbdători să afle mai multe despre aventura viitoare a lui Barbie. Imagini misterioase, siluete sau fragmente de dialoguri au fost distribuite periodic, creând suspans și discuții aprinse în comunitatea online.
Barbie Merchandise
Un singur lucru avem de spus: go pink or go home. Orice ne-am dori din universul Barbie poate fi achiziționat: de la păpuși în ediție limitată cu ținute pline de farmec, până la găleți de floricele cu tema Barbie în cinematografe, sau patine cu rotile tematice, just add to cart and enjoy.
Barbie Outdoor
De la panouri, la o șosea roz, la pop-up-uri, nu a lipsit nimic care să facă universul Barbie cât mai tactil. Putem aminti aici Ziua Barbie, un carnaval plin de culoare și aventură pentru întreaga familie. Locuri populare din orașe au fost învăluite în roz, iar copiii și adulții au fost invitați să participe la ateliere de creație de păpuși Barbie și sesiuni de fotografii cu personaje în costume din film.
O campanie cu adevărat memorabilă, care a demonstrat că succesul unei producții cinematografice nu se rezumă doar la calitatea acesteia, ci și la abilitatea de a crea așteptări și de a se conecta emoțional cu audiența.
Comments